Comuna Săvădisla, Cluj

Săvădisla (în maghiară Tordaszentlászló, în trad. Sf. Ladislau de Turda, colocvial Szentlászló) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Finișel, Hășdate, Lita, Liteni, Săvădisla (reședința), Stolna, Vălișoara și Vlaha.

Istoric

În Evul Mediu sat maghiar aparținând domeniului funciar al cetății din Liteni, mai târziu domeniului latifundiar din Vlaha.
Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 094) apare sub numele de Sz.László.

Monumente

Ruinele bisericii medievale cu hramul Sfântul Ladislau pot fi văzute pe dealul cimitirului din sat.

Obiective turistice

Castelul Mikes (magh. Jósika-Mikes-Széchen-kastély) din Săvădisla, județul Cluj este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj[1] elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

Castelul a fost construit în secolul al XIX-lea, în stil neobaroc. În prezent este folosit ca Sanatoriu TBC.